mixticism

daca tot lumea orientala si cu ale sale shacadamuri iau statuetele aurite de sub nasul americanilor, bollywoodul da cu ciocanul in capul hollywoodului, trebuie sa respectam valul misterios de pe fata lumii. sa se fi demodat cumintele nostru continent european?

desert

patianne stevenson este o femeie eroina. trebuie sa intre in istorie in primul rand ca cea care a eliberat toate bulimicile pamantului. plus, are medalie de ecologista , deci este femeia timpurilor noastre. ce mai...si gospodina , si devreme acasa. ii fac reclama , dar nu am telefonul ei ca sa vi-l dau, imi pare rau. tot ce am este argumentul pentru tot ce am scris mai sus.(vezi foto)

"an nou, viata noua"

"rasu'-plansu'" sau "de la bal la spital". pentru cine nu recunoaste personajul din imagine, este vorba de anna magnani, o actrita timbru a italienilor si preferata in topul celor mai apreciate ale lui fellini. comedia , declarata dar nu si demonstrata "risate di gioia" este o vizionare destul de vintage...cam a la anii 60, statorniciti neorealismului italian. filmul nu este nici cel mai aplaudat al ei,nici cel ma hulit, nici cel mai ras, nici cel mai deplans. toata tevatura roieshte in jurul unei petreceri de an nou...de (ne)uitat sau cel putin instabila, din punctul de vedere al locatiei. un du-te , vino agrementat cu cateva cupe de shampanie, ceva haz,putin romantism si multe cuvinte ingramadite pe un singur metru patrat. ii dedic postul de astazi nu pentru a-l recomanda ca pe un film ce nu trebuie ratat, ci ca pe o curiozitate alb-negru.

sculptand lumina

iubirea poate exista intr-o multime de forme. de aceea, nu ma voi declara impotriva sarbatorii de azi, dar o voi reinterpreta astfel incat sa nu fie atat de comerciala, stupida, dulce , prosteasca , naiva si lipsita de continut. fara pernutze imitand inimi care bat, fara ursuleti de plush cu baterii in fund, fara fundite si poleieli. ci simpla, pura, hotarata, genuina, delicata si personala. totusi, decat sa o descriu in cuvinte, ceea ce, in ciuda locvacitatii mele...nu prea pot, ma declar invinsa de cuvinte dar salvata de un miracol. mi se intampla rar sa am revelatia de a ramane tacuta in fata unei forme de iubire, dar cea pentru frumos ma invinge aproape fara lupta. este vorba despre uimitoarele...modelari ale lui rene lalique. translucide, naturaliste si fanteziste si dincolo de toate, absoult iluminante. daca ar fi ca iubirea sa ia o forma, aceasta ar fi cu siguranta conturul.

sange albastru in artere tinere

http://www.youtube.com/watch?v=HIdbbpOj1iw&eurl=http://www.royal.gov.uk/HMTheQueen/Education/Overview.aspx
panica varstei de 21 de ani si discursul unei regine la varsta mea.

acra alegere

destinul bate cu pumnul in masa. alba , neagra, colorata in felii, la 21 de ani este ultimul moment in care mai ai voie sa arati cu degetul si trebuie sa o faci. orice culoare ar fi, ti-o asumi si cu ea inainte. bune , rele, samburi...ce-o ascunde ? va sta pe umerii tai cu tot cu anii de rigoare, dar trebuie sa ramai drept si tu, si mai ales coloana vertebrala. eu propun altceva, aflandu-ma in fatza alegerii: ruleta asta cu vitamina C trebuie stoarsa. cred ca face o limonada...cel putin interesanta.

ca prin vis

a fost sau nu a fost...un vis. inca nu imi dau seama. un spiridush decupa o luna , un om s-a transformat intr-un magar, cupidon le-a jucat feste tuturor si a ras, exact ca-n realitate, de naivitatea consecventei cu care oamenii se-ncred in varful sagetii sale. o poveste bufa despre un balci al vointei de razbunare a unui duce. iubirea isi muta succesiv imobilul si intotdeauna nimereste cum nu se poate mai anapoda. pana la finalul care ii impaca pe actori intre ei, pe indragostiti intre ei si pe spectatori cu gandul ca a meritat sa stea pe scaun doua ore jumate si sa plateasca sa auda niste vorbe goale si niste glume fantasmagorice care sa ii bucure o miercuri seara. iesita de la spectacol , afara in aglomeratia orasului, am fost usor debusolata. tipic mie, eram mai inclinata sa cred ca realitatea se afla acolo in sala, decat in piata universitatii. in asa hal te cumpara doua lumini de reflector si un strop de vraja incat, in primele minute de contact cu aerul strazii, te simti exact ca un personaj desprins din poveste. pur si simplu ca o semiluna fosforescenta decupata din decor. bine ca spectacolul s-a terminat seara si a mai lasat loc de visare, odata ce luna adevarata a aparut pe cerul somnului meu bustean.