giumbushlucuri si inchipuiri

jurnal cu palarie

2009-07-31T02:05:00.000-07:00

valiza vraishte da pe- afara, pe birou numai hartzi turistice , ghiduri cu alfabeturi imbarligate si o gramada de trasee cerebrale. hodoronk-tronc plec sa vad lumea balcanica. belgrad-skopje-salonic. trebuie sa recunosc ca nu cred sa fi avut vreodata un vis de implinit intre coordonatele geografice mai sus mentionate. sunt o neinitziata. de belgrad am mai auzit, asta din comoditatea sa de a fi aproape, de macedonia...poate extrapoland catre Alexandru cel Mare si salonic...asta da, si totusi nu prea. adica nu vedeam diferenta intre salonic si orice alt oras grecesc unde mai tot romanu se inghesuie sa isi petreaca cele 21 de zile pe care legea ii face hatarul de a le pune la dispozitie sub auspiciile popularului termen de "concediu de odihna". deci, unde te duce mintea? unde nici cu gandul nu gandesti. ba ma mai gandesc ca trebuie sa fie ceva foarte exotic pe capul oraselor astora de care mare lucru nimeni nu a auzit si ... cine se duce de rutina sa le vada? asta exceptand salonicul care, sper ca se va retrage din discutie ori de cate ori voi incerca eu sa generalizez gratuit. asteptarile mele de la calatorie? sa ma duca trenu unde trebuie, sa vad tot ce pot, sa mananc tot ce intra in stomacul meu aproape vegetarian ( sau vegetativ), sa fac o infuzie de arome necunoscute si sa ma intorc nici romanca, nici sarboaik, nici macedoneank si nici grecoaica, ci pur si simplu un om ce le-a mai vazut pe toate cele la un loc. cu mai multe intrebari si mai minunata ca oricand de lumea mare.

mixticism

2009-02-24T02:37:00.000-08:00

daca tot lumea orientala si cu ale sale shacadamuri iau statuetele aurite de sub nasul americanilor, bollywoodul da cu ciocanul in capul hollywoodului, trebuie sa respectam valul misterios de pe fata lumii. sa se fi demodat cumintele nostru continent european?

desert

2009-02-20T06:04:00.000-08:00

patianne stevenson este o femeie eroina. trebuie sa intre in istorie in primul rand ca cea care a eliberat toate bulimicile pamantului. plus, are medalie de ecologista , deci este femeia timpurilor noastre. ce mai...si gospodina , si devreme acasa. ii fac reclama , dar nu am telefonul ei ca sa vi-l dau, imi pare rau. tot ce am este argumentul pentru tot ce am scris mai sus.(vezi foto)

"an nou, viata noua"

2009-02-19T01:46:00.000-08:00

"rasu'-plansu'" sau "de la bal la spital". pentru cine nu recunoaste personajul din imagine, este vorba de anna magnani, o actrita timbru a italienilor si preferata in topul celor mai apreciate ale lui fellini. comedia , declarata dar nu si demonstrata "risate di gioia" este o vizionare destul de vintage...cam a la anii 60, statorniciti neorealismului italian. filmul nu este nici cel mai aplaudat al ei,nici cel ma hulit, nici cel mai ras, nici cel mai deplans. toata tevatura roieshte in jurul unei petreceri de an nou...de (ne)uitat sau cel putin instabila, din punctul de vedere al locatiei. un du-te , vino agrementat cu cateva cupe de shampanie, ceva haz,putin romantism si multe cuvinte ingramadite pe un singur metru patrat. ii dedic postul de astazi nu pentru a-l recomanda ca pe un film ce nu trebuie ratat, ci ca pe o curiozitate alb-negru.

sculptand lumina

2009-02-14T05:29:00.000-08:00

iubirea poate exista intr-o multime de forme. de aceea, nu ma voi declara impotriva sarbatorii de azi, dar o voi reinterpreta astfel incat sa nu fie atat de comerciala, stupida, dulce , prosteasca , naiva si lipsita de continut. fara pernutze imitand inimi care bat, fara ursuleti de plush cu baterii in fund, fara fundite si poleieli. ci simpla, pura, hotarata, genuina, delicata si personala. totusi, decat sa o descriu in cuvinte, ceea ce, in ciuda locvacitatii mele...nu prea pot, ma declar invinsa de cuvinte dar salvata de un miracol. mi se intampla rar sa am revelatia de a ramane tacuta in fata unei forme de iubire, dar cea pentru frumos ma invinge aproape fara lupta. este vorba despre uimitoarele...modelari ale lui rene lalique. translucide, naturaliste si fanteziste si dincolo de toate, absoult iluminante. daca ar fi ca iubirea sa ia o forma, aceasta ar fi cu siguranta conturul.

sange albastru in artere tinere

2009-02-13T13:54:00.000-08:00

http://www.youtube.com/watch?v=HIdbbpOj1iw&eurl=http://www.royal.gov.uk/HMTheQueen/Education/Overview.aspx
panica varstei de 21 de ani si discursul unei regine la varsta mea.

acra alegere

2009-02-13T13:22:00.000-08:00

destinul bate cu pumnul in masa. alba , neagra, colorata in felii, la 21 de ani este ultimul moment in care mai ai voie sa arati cu degetul si trebuie sa o faci. orice culoare ar fi, ti-o asumi si cu ea inainte. bune , rele, samburi...ce-o ascunde ? va sta pe umerii tai cu tot cu anii de rigoare, dar trebuie sa ramai drept si tu, si mai ales coloana vertebrala. eu propun altceva, aflandu-ma in fatza alegerii: ruleta asta cu vitamina C trebuie stoarsa. cred ca face o limonada...cel putin interesanta.

ca prin vis

2009-02-12T00:10:00.000-08:00

a fost sau nu a fost...un vis. inca nu imi dau seama. un spiridush decupa o luna , un om s-a transformat intr-un magar, cupidon le-a jucat feste tuturor si a ras, exact ca-n realitate, de naivitatea consecventei cu care oamenii se-ncred in varful sagetii sale. o poveste bufa despre un balci al vointei de razbunare a unui duce. iubirea isi muta succesiv imobilul si intotdeauna nimereste cum nu se poate mai anapoda. pana la finalul care ii impaca pe actori intre ei, pe indragostiti intre ei si pe spectatori cu gandul ca a meritat sa stea pe scaun doua ore jumate si sa plateasca sa auda niste vorbe goale si niste glume fantasmagorice care sa ii bucure o miercuri seara. iesita de la spectacol , afara in aglomeratia orasului, am fost usor debusolata. tipic mie, eram mai inclinata sa cred ca realitatea se afla acolo in sala, decat in piata universitatii. in asa hal te cumpara doua lumini de reflector si un strop de vraja incat, in primele minute de contact cu aerul strazii, te simti exact ca un personaj desprins din poveste. pur si simplu ca o semiluna fosforescenta decupata din decor. bine ca spectacolul s-a terminat seara si a mai lasat loc de visare, odata ce luna adevarata a aparut pe cerul somnului meu bustean.

acum, mai devreme sau mai tarziu

2009-02-11T00:54:00.000-08:00

totul e pe dos dar se potriveste manusa. "curiosul caz al lui benjamin button" m-a facut inde-ajuns de curioasa incat sa-mi doresc sa dau macar cateva ore inapoi. previzibil, odata ce-i prinzi firul din coada, sensibil dar cu dorinta aceea usor nenaturala de a te emotiona pana la lacrimi,benjamin isi traieste viata "da fine al capo". ceea ce am vazut eu dincolo de secventele filmate e incercarea impunerii unei vieti atemporale. benjamin sfideaza timpul si , in fond, povestea sa este una fericita. chiar daca se naste tarziu si moare devreme,el are parte de o viata completa. sfideaza timpul si regulile sale si gaseste momentul perfect oricarei experiente umane. neajunsul este ca , citez "nothing lasts and what a shame that is". intinerind pe zi ce trece, benjamin se reintoarce intotdeauna la aceeasi "acasa" dar intotdeauna altul. comicul povestii este sa urmaresti transformarea lui in brad pitt-ul adolescent de la brad pitt-ul cu un picior jumate in groapa. tragicul este sa vezi cum persoanele dragi din jurul tau se sting in timp ce in tine inverzeste tineretea. dramaticul este sa ajungi in bratele persoanei iubite sub forma unui bebelush in scutece si sa nu-i mai poti articula numele. si mai trista este practic concluzia : chiar daca minutarul o ia inapoi, ceasul va suna invariabil pentru toti.

1984

2009-02-07T01:15:00.000-08:00

metroul este partenerul meu de zi cu zi...de calatorie. am treaba,n-am treaba, daca trebuie sa ma misc, cartela de metrou (varianta eco-nom de 10 calatorii) este pasaportul meu catre civilizatie. in sensul, buricului locuit al bucurestiului, cum altfel?salajeanul e doar o splina laturalnica care, la cati ani lumina se afla de centru,poate fi suspectat de a fi bantuit de fantome / extraterestrii sau provinciali. asadeci, circul pe la noua, galbena si proaspata gura de metru 1 decembrie. nu de putine ori, si tocmai de aceea ma si postez sa postez, am imortalizat mental lumea la metrou. imi permit sa le spun gura casca, pentru ca asa sunt, de cand cu monitoarele LCD. unii ravnesc la ele si se uita pentru ca acasa nu au, altii se protzapesc pe miezul peronului, pentru ca isi continua monotonia tv de acasa. cert este ca, daca ai putin spirit de observatie sau doar curiozitatea de a face media "cu-metrishtilor" a caror ocupatie e sa-si lungeasca gatul la ce papara le da cristalul lichid in rama...obtii niste perechi de ochi holbati la borcan. imi aduce aminte de romanul lui george orwell si ma sperie concentrarea cu care peronistii se uita in televizoare. mai exista si cealalta jumatate, mai "aplecata spre lectura" care imi scarbeste pofta de mancare cu rasfoitul cancan-urilor,ciao-urilor, libertatii si mai stiu eu a carei hartii de uz sanitar improshcata cu litere de-o schioapa cu cadran roshu. dar,n-as sta atat sa fac teoria chibritului daca metroul nu ar merge dus-intors pe aceeasi linie. iar o ia anapoda spre centura.

gnomul de gradina

2009-02-06T12:26:00.000-08:00

imi e rusine de nu stiu unde sa ma var. daca as fi un strutz as baga capul in nisip.cel putin nu m-ar vedea nimeni roshind. cautand o sursa de relaxare , desfatare si bucurare a spiritului, indelung supus unei sesiuni comode ca un scaun cu pioneze, am gasit un blog foarte fatzos.http://tavithenewgirlintown.blogspot.com/

aparent superficial,un blog de moda. nimic de spus in plus. totusi doboara un record. este un blog al unei fetite de 12 ani. am stat pironita in ecran aproape o ora buna, sa vad cum tzanculitza asta care abia a facut ochi, se pozeaza in fata casei, pe zapada in niste hainutze aparent deshalate dar atat de adorabile. asta pentru ca arata fix ca un copil normal de 12 ani care a furat fusta bunicii si a asortat-o la camasha mamei. un umar aluneca, o maneca atarna...ce mai, poarta hainele ca un cuier dar le mototoleste cu stil, are ochi la apreciat designeri cu fite si un breton tipic varstei si americii si filmelor cu copii isteti. in concluzie, am facut un proces scurt si fara succes de a-mi aduce aminte cujm eram eu la 12 ani si cum mama ma imbraca, mama imi impletea parul si eu...doar ieseam pe usha, evitand oglinda in care nu cutezam sa ma uit.

criza sollutions

2009-01-17T14:01:00.000-08:00

mai arunc si astazi o bomboana la borcan. asta sa fie coltul zen al prosperitatii, ca in feng shui. acum cu toate crizele , am preferat sa investesc maruntishul in dulcegarii. euro lasa leul cam in urma si economiile s-ar devaloriza trist in coltul lor, din ce in ce mai stramt. deci...cate o bomboana dulce pentru o criza care iti face gura punga. gata cu rafaello,mai luam si cate un drops la kilogram si il punem la pastrat ca muraturile pentru iarna. mapamondul strange cureaua, noi cautam noi bucurii. mai mici , mai timide. sau poate mai simple si autentice. sub presiunea crizei, zaharul se face doar caramel. mie imi convine.

apa + clorura de sodiu

2009-01-16T11:08:00.000-08:00

stiu ca e din cale-afara de razgaiat sa bati din picior si sa zici ca vrei marea cu sarea, dar eu atat imi doresc. nimic in plus si niciodata in minus. si pentru asta mi-am reinviat rubrica. m-am aflat de multe ori, dupa un sughit sau o mancare nicicand testata , din banala superstitie...in fata momentului in care inchid ochii, fac stanga imprejur si imi pun o dorinta. dar intotdeauna trebuie una singura iar frecventa sughiturilor mele e mult sub medie. asadar, cum sa fac, cum sa dreg, sa pacalesc banca de dorinte si sa iau mai mult credit? simplu. imi doresc marea cu tot cu sarea de rigoare cu tot. asta pentru ca, inauntru ,marea ar fi plina de pestishori aurii...a cate 3 dorinte bucata (cu tot cu icre)...rezulta un total cel putin suficient pentru un 2009...nou. brand nou.

dor de gong

2008-10-24T12:17:00.000-07:00

ati vazut vreodata om mare , fara niciun pici atarnat de o mana... sa mearga la teatrul de papusi? rar, sau aproape deloc. teatrul de papusi e ca un tricou pe care scrie "pentru copii pana la varsta de 12 ani". daca ai 20, sigur nu mai intri in el. asta daca nu cumva esti anorexic sau il porti pe tot pe o singura maneca. si totusi, curiozitatea m-a indemnat sa imi aduc aminte cum era. bineinteles, fara harbul de autobuz care parca, invariabil, intr-o vineri norocoasa,( in care eram "scutiti" )in fata scolii pentru a merge la teatru. cate boabe de orez nefiert si cat emetiral luam ca sa nu mi se faca rau in stramosul rocarurilor de astazi...si cat ne mai inghesuiam sa stam in primul rand...

acum, mare dar ...mica, am ajuns la un spectacol recomandat copiilor de 6-10 ani. m-am asezat si am urmarit poantele vechi, dar intotdeauna bune de luat in ras, ale lui max si moritz, 2 nazdravani care dadeau de furca lumii intregi. pusi pe shotii si scalambaindu-se din toate incheieturile si sforile, cei 2 prieteni au facut showul , alaturi de rasetele si strigatele isterice ale copiilor care traiau alaturi de personaje cam...tot. ei au voie sa nu taca malc si sa aplaude la final. au voie sa spuna ce cred, sa parasca un personaj altuia, sa converseze actorii, sa spuna ca nu le place piesa, sa faca valva si sa intrerupa tot pentru ca vor la toaleta. si io printre ei. ca alba ca zapada printre pitici. chiar la un moment dat, m-am oferit sa inlocuiesc o actrita in rolul unei anume tusha...am uitat cum. in naivitatea mea, chiar credeam ca respectiva uitase sa vina la piesa. din fericire, bineinteles...totul facea parte din scenariu. spun asta, pentru ca nu stiu cum as fi aratat in costumul cu buline si sani lasati al respectivei.

m-au uimit inca odata oamenii mari care dau in mintea copiilor, oamenii care inca mai traiesc din fantezie, care calca orice imaginatie in picioare si care isi schimba vocea in functie de replica, precum imi schimb eu directia scrisului atunci cand trebuie sa iau notite la curs. am salutat decorul, m-au fascinat norii de vata atarnati de tavan, fumul mimat de praf de talc, buretele decupat, si nu in ultimul rand grimasele, ridurile , nasurile si sprancenele, deloc oarecare, ale papusilor. chiar am dezvoltat o noua teorie :"asa nas, asa personalitate".

la final, fiind premiera, s-au intins cateva mese colorate cu mini sandwich-uri, intocmai cum mancam in clasa a 4-a la aniversarile colegilor : cu sunca, salam si cascaval pe un strat de margarina linco...totul ducandu-se pe gat cu o fanta de portocale.

si am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa

un advertising royal, va rog

2008-10-13T14:41:00.000-07:00

The Alternative School For Creative Thinking isi deschide portile. daca vrei sa razi cu toata gura ca mine, in poza alaturata...join. aplica la gradinita pentru cannes si uite o lista cu ce ai de castigat

1. o scoala de advertising recunoscuta international si bifata de biroul Cannes Londra

2. la catedra - profesori a la Razvan Capanescu (publicis) , Corina Bernshutz (starcom) si Eliza Rogalski (Rogalski - Grigoriu)

3. briefuri reale de rezolvat - situatii proaspete venite de pe birourile agentiilor si ale clientilor

4. feedback- lumea buna din publicitate iti arata cu degetul eroarea, o sterge, nu te cearta si...ai a doua sansa sa faci mai bine

5. experienta- un portofoliu baban cu care poti sa pleci sa iti incerci norocul la orice agentie

6. sansa sa puna ochii pe tine vreo agentie

7. conectarea cu oamenii pasionati de publicitate ca si tine, la inceput de drum

8. idei peste idei, sortare, top 15, emotii...emotii iar

9. plecarea la cannes

10-100.000 - experienta cannes (http://www.canneslions.com/) cu tot parul maciuca si furnicaturile de rigoare

100.001 - intoarcerea acasa - alt om

100.002 - to do list "Cannes 2010"

pentru a citi memoriile celor "patiti",plecati si intorsi, safe and sound, dar cu capul bubuind a scantei si ochii scaparand a idei... aaa...invers. vezi cum e?http://www.thealternativeschool.com/

to be continued

antiteroristii coafeaza cel mai bine femeile de varsta a treia

2008-10-12T11:43:00.000-07:00

hollywoodul traieste mai mult ca sigur pe spinarea unor productii fara nicio urma de valoare. face filme pentru ca asta ii este menirea. lanseaza vedete si umple capitolul barfe din orice revista, e invitat pe la sindrofii si mondenitati. ce mai? e una dintre minunile lumii noastre. e un mit. si, pentru ca nu iti vin astfel de idei insultatoare la adresa cetatii filmului american, fara niciun motiv...iata ca motivul are un nume: Zohan. mare tambalau mare cu filmul asta. mi-a fost recomandat pentru a imi accelera o presupusa criza de ras. evident, stiam ce ma paste: un film la care daca nu ai ce rontai, te plictisesti mortal. un antiterorist se face hair-stilist pentru ca vrea sa faca oamenii , citez, "smooth and silky". aiurea. si reclamele la sampon s-au lasat de astfel de promisiuni. sincer, dupa ce am vazut (trebuie sa recunosc, "aproape" tot filmul), eu l-as fi recomandat, cum altii mi-au recomandat troia. in zohan, singurul lucru pe care il vezi e fundul lui adam sandler. asa cum in troia , fundul lui brad pitt a ridicat legenda in box office. adevarul e ca, nici nu cred ca pot califica fundul cu pricina. la cat de des il vezi, te plictiseste si ala. dar, nu sunt eu in masura sa ma pronunt. jumatate din bunicile manhattanului sunt de alta parere.

eu tin cu johnny depp si al sau om foarfeca, oricum.

ca sa vezi si sa nu crezi

2008-10-09T13:47:00.000-07:00

si eu care credeam ca oamenilor nu le pasa... de cate ori nu ai scrie cu marker pe fruntea oricui :"impasibil". ceva de genul "nene, cade un ghiveci in capul tau". si nenea: "aaaa, da?" e un soi de plictiseala, suficienta si lene in felul in care se bucura de viata subiectii numiti oameni. bag mana in foc ca daca ar fi si ultima zi de pe pamant, in tramvai tot fata de "iar azi?" am avea-o. dar, exista totusi ceva care ii face pe toti, si insist aici... pe toti, in unanimitate, sa tresara. ies parca din carapace si , fie ca te stiu sau nu, intra in vorba cu vesnica replica care incepe cu "vezi ca" - asta in cele mai delicate cazuri. demasc acum un mare insight de consumator. asta este, bineinteles, o amenintare. este vorba despre momentul in care ai siretul desfacut la , preferabil, unul dintre pantofii, din unul dintre picioarele cu care te pui in mers. daca se intampla sa ai siretul altfel decat facut funda, s-a zis cu tine. "vezi ca ai siretul desfacut". tu , bineinteles, stii asta, dar iti este o lene colosala sa te apleci. sau o jena...poate ca nu iti gasesti locul, poate ca ai blugi cu talie joasa, sau mai stiu eu ce motiv bine intemeiat. dar nu poti sa nu ii faci pe plac reclamantului care iti arunca un " vrei sa iti spargi capul? leaga-ti siretul". eu de obicei spuneam "stiu , stiu" si ma indreptam, in pas de siret desirat, spre continuarea traiectoriei mele. dar, m-am lecuit. daca nu mi-l leg, sigur nu fac doi pasi si ma impiedic iar...si nu de siret, ci de intrebarea altuia,mai destept..."nu te supara, nu ai vazut ca ai siretul desfacut?" imi vine sa urlu in acel moment. singurul lucru pe care mi-l doresc este sa intalnesc un om cu siretul desfacut care sa imi faca Mie observatii. as stii cum sa-l pun la punct... facandu-i un un nod si 2 funde per siret.

fffffffffffelicitarile mmmmmele

2008-10-09T13:21:00.001-07:00

intotdeauna m-am simtit intimidata de oamenii timizi. imi e frica sa nu ii fac sa roseasca si sa le dau batai de inima in plus. imi place ca sunt modesti, chiar daca nu au de ce. dar...intotdeauna ies dintr-o astfel de situatie cu bunul simt patat si cu cei sapte ani de acasa, cum sa le zic, uitati. exemplific in cele ce urmeaza. tata are un prieten. eu am un vecin. romania are un desenator de desene animate. pentru cei care citesc randurile acestea, e unul si acelasi om. azi am fost la animest sa ii vad retrospectiva. linii care zboara, picaturi de ploaie care se transforma in orice altceva decat erau, un don juan iubaret, fugarit de frustrarea feminina si condamnat de biserica, un bacovia cu capul in nori negri si un taraf cu suflet vesel. o ora si jumatate in scala, in fata unui ecran cu gandacei negri care sa ateste vechimea si totodata valoarea cadrelor derulate sub ochii mei avizi de linii incurcate. la final, lumina s-a aprins si un omulet umil a multumit mainii de oameni care platisem 7 lei sa vizionam niste desene animate, care se uita la manga ca la o poarta noua ( si urata, ati ghicit). era prietenul, vecinul si autorul lor. atunci sindromul a navalit in mine. mi-a fost mult prea rushine sa ma duc si sa il felicit, pentru simplul fapt ca ma stie si ca, de fiecare data cand ne intalnim pe strada ( careia ii putem spune amandoi "aceeasi", pentru ca o impartim si invariabil fiecare dintre noi plimba un caine- eu singurul- el unul dintre cei 7) imi spune "sarumana".

incurcata treaba

2008-10-07T02:55:00.000-07:00

aceasta este, dupa cum bine vezi...o salata de vinete in acceptiune pur arhitecturala.sfideaza ratiuni logice, e certata cu unghiul drept, calca in picioare sistemele carteziene si intoarce spatele tuturor conventiilor. o forma noua de anarhie? se poate... sau monarhia prezentului. niste lei au spus odata "if you can think it, you can do it". erau cei de la festivalul de publicitate de la Cannes. acum, rage inca unul, cel de la bienala de arhitectura de la Venetia. scormonind pe sub arhitectura cu papion si cravata , surpriza e mare. totul sta intr-o dunga, culoarea sperie ochiul, ideea frustreaza mintea. sindromul "cel mai mare cosmar al tau devine realitate" inspira multe minti si incurca multe borcane. mai complicat de atat nu se poate decat ... la anul. arunca ochiul si

incurca-ti privirea...surprinde-ti logica. acum!

cosmo rimeaza cu emo

2008-09-23T06:43:00.001-07:00

cand eu am spus, nimeni nu m-a crezut. toata lumea a zis ca sunt intr-o ureche si ca n-am alta treaba de facut decat sa fac haz de necaz in situatii limita. si uite ca a aparut miracolul. cosmote baga de seama ca generatia emo exista si ca target real. deci, ii ia ca atare. negrii si mangitzi pe la ochi, cu bretonul tuns la linie si unghi, gasca de taietori de vene apare in noul spot cosmote. noua cartela, noi bonusuri, aceeasi strategie intrigii izvorate din vechea problema- userul de telefonie uzual nu prea iti da minute cu celelalte retzele. asadeci, avem un emo pe care il "emo"tzioneaza o printzesa. care are alt stil si alta retzea. cu noua cartela , emokidul mai are o sperantza ca maine, poate va vorbi si cu oamenii normali ( sau aproape- nu intru in polemici). gasesc ca e de salutat faptul ca ...in sfarsit nu le mai intoarcem spatele sensibililor din categoria de varsta 14-16.5. in fond, daca ei exista cu adevarat, de ce sa nu le oferim servicii cu dedicatie? omameni suntem...pardon - consumatori ( fie respectata era omonima in care ne-am nascut).
http://www.youtube.com/watch?v=lKowRdSy67c

monument de logica

2008-09-23T06:30:00.000-07:00

un dubiu e o nenorocire. cand apare, pe mine ma omoara, si asta pentru ca are prostul, rasfatzatul si razgaiatul obicei de a se pune intre doua lucruri la care musai tin. A-ul si B-ul sunt amandoua C-ul de care am nevoie. si atunci, cum sa storc eu C-ul de A si B? dura treaba. nu-mi place sa aleg defel, asta pentru ca intotdeauna, economic vorbind, ies in minus. e asa de rau sa vrei totul? adica o inghetzata asortata, jumi-juma? dilema existentiala a curiosilor e o sursa de atitudine emo. sau poate toamna incurca si deranjeaza un C pe care-l am deja in buzunar si...ca de obicei, sunt ultima care afla. si asta, unde altundeva decat cand imi pun pantalonii la spalat? si atunci C-ul intra la apa si A-ul si B-ul...ia-le de unde nu-s. m-am incurcat de tot. mai bine raman cu a plus b egal c rezulta dubiu complet.

impostorul

2008-09-22T04:27:00.000-07:00

sus, pe o scena improvizata, se suie cel mai colorat si zambaretz personaj din cate vei vedea vreodata. se batzaie, rade, isi pune piedica singur, rade, fluiera(in gandul meu, cu siguranta clovnii sunt cei mai houseri decat scooter), rade, scoate tot soiul de obiecte din buzunare bufante, rade, sta in cap, rade, da din maini, rade, urla, rade...dar cine-l crede? un personaj care trebuie sa faca valva, sa starneasca rasul de sub orice mustatza sceptica si de sub orice spranceana incruntata pare cel putin utopic. nu poate sa fie asa cu totul. ceva e exagerat, asta imi mirosea mie demult. e doar un joc hazliu facut sa-l aplauzi. pentru a-mi demonstra ca am dreptate, am surprins "paiatzul" cu pricina inainte de a se urca pe scena. rade? nu. e bucuros de instantaneul meu? nici atat. covnii sunt cele mai triste persoane din cate veti putea cunoaste vreodata. si totusi, rad cel mai mult. asta e serviciul lor si il urasc la fel de mult cum functionarii isi urasc birourile. si in fond, isi fac bine treaba. ceilalti trebuie sa rada cu pofta. ei, niciodata cu adevarat. ar fi cel putin neprofesional din partea lor, nu credeti?

(petit) paris...je t'aime

2008-09-21T04:56:00.000-07:00

nu am reusit sa dau de urma cuconitelor si monseniorilor eleganti de altadata. se plimbau val vartej si nu au stat la poza. putini si timizi, parca sufocati de perechile de blugi care roiau in jurul lor. insa, departe de galagia orasului sarbatorit, am gasit o mostra de Domn adevarat. necostumat ci, pur si simplu imbracat, stand pe o banca in parcul lateral muzeului de Geologie. l-am admirat literalmente ca pe un exponat de muzeu si i-am furat o poza dintr-un unghi in care nu i-as fi ruinat naturaletea. in plus, eram perfect convinsa ca daca l-as fi imortalizat frontal, din politete, mi-ar fi stricat compozitia, ridicandu-si indatoritor palaria. micul paris inca exista si inca mai miroase a colonie. are dichis, poarta baston de eleganta si nu de batranete, saruta maini imbracate in manusi de dantela si isi plimba duminicile in cismigiul impanzit de redingote si jobenuri bombate.

a 549-a oara Bucuresti

2008-09-21T04:32:00.000-07:00

pentru o zi, m-am simtit in propriul oras mai ceva ca un turist. pentru ca de ziua lui, prietenul nostru noroios si plin de gropi, de cersetori si de masini blocate in trafic a fost capitala in care chiar se intampla cate ceva. broscoiul a devenit pentru o zi print si a sarbatorit in ritm de fanfara... o noua identitate. sau, mai bine zis, vechea identitate de paris uitat.

targusorul de la curtea veche : sesibila ceramica de hurez - singura farfurie care iti face pofta si atunci cand e goala.(pofta de frumos, fireste)

culorile toamnei in razboi colac, secuiesc, kurtosh colac, "cozonac de bunicuta"(cum prea bine e branduita imaginea)...spune-i cum vrei. azi e colac "bucurestean" care miroase sub ochii tai a zahar topit si coca proaspat invartita.
portrete, peisaje, madone si turci. arta de-avalma. tuse impresioniste sau tente plate... bazarul bucuresti nu face mofturi.

inca un exemplu ca pentru bucurestiul de azi, nicio alaturare nu prezinta pericol de contrast. comunism si monarhie, pe aceeasi masuta de vechituri. comunism in stare impecabila, regalitate jupuita...ce ironie.

monument inchinat bucuresteanului de rand. alte vechituri : o medalie de la targul de productie publicitara din 1997 (de vandut) si placuta porumbului premiant.
flasnetarul si viitorul din ciocul perusului , niste "demodati" si o pisica acrobata.

de pe arcul de trimuf, bucurestiul arata frumos. exact cum ar fi daca nu l-ai lua zilnic la puricat cu atentie, daca nu ar fi populat si daca l-ai fi trait in veacul trecut.

nici nu se putea altfel

2008-09-18T12:57:00.000-07:00

dragostea nu dureaza 3 ani. dureaza ... mai mult decat 50 de ani , 9 luni si 4 zile. o dragoste care asteapta, accepta, spera si crede oricat, o dragoste in al carei nume se intampla totul. in afara acestei bucle de fantezie decurge viata normala a celorlalti. casnicii, sinucideri si banalitati, politica si interese. firul iubirii lui florentino ariza ramane insa intact, sfidand un univers intreg de prejudecati, de realitati si chiar o epidemie de holera. asta pentru a demonstra ca uneori dragostea poate fi mai crunta decat maladia cu pricina (cine nu crede,sa-ncerce) impasibila la orice, mai putin la sine, dragostea care deja o putem numi ariziana (caci, domnule, nu-i de gluma) ajunge la a 476-a pagina inca vie. mi-am zis. omul asta nu e indragostit. e tzacanit de-a binelea. dar, isi permite ca traieste (el si fluturasii lui din stomac) uite colo, intre file. daca era cu piciorul pe pamantul nostru, cred ca se lasa de sporturi extreme de genul sarituri din plin in gol. ametitor personaj, n-am ce zice. calca in strachini, scrie scrisori de amor frenetic, cate n-a trimis dhl-ul de la primul timbru pana acum, si se incapatzaneaza magareste. se imprieteneste cu dracul (juvenal urbino, sotul ferminei iubirea lui) pana trece puntea (adica pana da dracul coltul), isi toceste coatele pentru o situatie bunicica, totul pregatit milimetric pentru cand...va sa vie. mai bine de jumatate de veac mai tarziu. premiul nobel pentru iubire nu se da?dincolo de riduri, proteze, clisme si tot neajunsul de a fi imbatranit cu spor, dragostea lui ramane pura ca o picatura de apa. hm...nu stiu daca mi se limpezesc sau umezesc ochii...

si acum, citeste din nou titlul

mornin'

2008-09-17T06:29:00.001-07:00

yooop. industria de lactate s-a largit, intocmai ca un cascat de dimineata. yoop, un iaurt cu gura mare pune pe muzica o serie de somnorosi cool, cinstindu-i cu yyyop. o reclama dragutica, cu un zumzet muzical vizibil atent selectionat, pe care o tii minte si faci ca mine, pe curiosul in fata raftului. cum o fi yyyop asta? caut de la un capat la altul al raionului. il vad si il pun in cos. nu inainte de a ma minuna de ambalaj. o sticluta de plastic ( in genul celor de clor, dar respectand proportia in mililitri) cu o eticheta decolorata imprimata pe o hartie care pare proaspat reciclata. gustul? oarecare. comun. caise si capsiuni. mult zgomot pentru nimic. cel putin am vazut cum arata o amigdala luminata si o voce de mama care suna a tata. si asta intr-o simpla pauza publicitara care, hai sa inceapa...acum. http://www.youtube.com/watch?v=O8n0ebXUphk&feature=related

aplaudati.aplaudati Monstrul

2008-09-17T06:29:00.000-07:00

am comis o frauda. am intrat clandestin la teatru. o invitatie, o minciuna spusa de cine trebuie, si uite-ma acolo, unde mi-as fi dorit in orice duminica sa fiu. one man (razvan vasilescu), one show (Profu), one stage (Nottara sala mica) si sute de replici pe care daca as scrie mai repede, sau as avea o memorie mai lunga, le-as reproduce. ha...sau daca as sti vreodata sa reproduc ceva. rezumat pe scurt. un prof de literatura exact cum vi-l imaginati isi impusca sala pana la ultimul suflet rebel ce mesteca guma in ultima banca. evident, condamant la inchisoare pe viata, si nu una ca toate celelalte. este condamnat ca in fiecare seara, pe scena marilor teatre ale lumii sa isi spuna povestea zi de zi, cate i-au mai ramas. de ce i-a casapit, de ce e prof de literatura...in ordine inversa fireste. haz, lacrimi de crocodil, amintiri universale de liceu care te arata cu degetul pe tine, oricare ai fi , in perioada de gratie 18 -20 de ani. o balaceala intre corneille, racine, iliada, odiseea, moliere si vesnicul licean pentru care cartile sunt naspa, profu e idiot si fusta scurta a colegei din fata... televizorul. un deliciu de piesa, plina de ironii si sinceritati, de samburi necomestibili si poante banale, dar hilare. merita, doar pentru a simti fiorul unor adevaruri care te ataca parca personal, desi esti inconjurat de inca cateva zeci de acuzati care isi dau coate si zic, acelasi lucru ca si tine : ca macar un fir din povestea de pe scena e, de fapt, povestea lor. un lucru este cert. fie ca esti de o parte sau alta a catedrei, omuletul de pe scena cu geamantanul si nasul de dimensiuni comparabile iti va garanta o duminica hazlie, sincera si boacana.

aveti cuvantul meu

2008-09-13T13:33:00.000-07:00

oamenii spun ca nu joaca teatru. spun ca traiesc, fara sa se complice, fara sa exagereze. totusi, nu plat. dar, eu , evident ii contrazic. nu cred ca exista rutina daca ai spirit de observatie si arunci ochiul intr-o curte straina care, nu neaparat te intereseaza. la mine, lucrurile neobisnuite navalesc. asta fiind precedata de binecunoscutul "nu stiu altii cum sunt".
romana. azi dupa-amiaza. promenada pe stanga, promenada pe dreapta si ...arena pe mijloc. zum, zum trec masini. si apare la orizont una mai aerodinamica decat toate, mai lucioasa, mai joasa mai...bengoasa. scuzati termenul, nu-l folosesc de obicei, dar incerc sa insinuez ce tipologie australopiteca o conducea. de-odata , nu stiu cum apare in plin bulevard o...butelcuta de 5 l de apa minerala...goala. masina smechera o ia intre roti si o duce cativa metri mai incolo, in drumul naravas catre " inainte". se zbuciuma un pic, asemeni unui catel cu un os in gura si...nu vrea dom'le sa iasa de sub roti, dracia. apare "printzulache" de la volan. deschide portiera, si cu grija unui veterinar care incearca sa scoata un dinte pacientului, indeparteaza obstacolul din calea "printesei " sale tunate. si aici...sa mor , sa innebunesc de ras. lasa damigeana in plina intersectie. in picioare. in mijlocul bulevardului, acolo. ca pe un monument si ...accelereaza. mentionez ca trebuie sa ma credeti. va rog, va implor. e adevarat. bineinteles ca alt destept a luat-o la pase mai tarziu intre propriile roti. vreti sa stiti daca plasticul notoriu cu capac a ajuns in vreun porbagaj sau la vreun cos de gunoi? cred ca stiti raspunsul foarte bine. incepe cu "nu" si se termina cu "deloc".

arome, aburi si ano(timpuri)

2008-09-07T11:51:00.000-07:00

mirosul de ardei copti. acesta este subiectul meu de astazi, sau...cum miroase toamna pe folia de staniol. eu simt cand vine toamna, stiu cand intra pe usa , chiar si daca nu bate. soarele priveste ceva mai cu ingaduintza, face cu ochiul si isi ia vacanta. putin cate putin. dar, ceea ce face din toamna timpurie timpul meu preferat ( atentie la cei trei "t") este , pana la placinta de dovleac, fireste...ardeiul copt. cumparat cu bagare de seama, de toate culorile, ca sa dea bine pe o farfurie alba, ardeiul se rumeneste, se decojeste si se pune in castron. insiropat cu ulei si gata. acum trebuie admirat si ...adulmecat. ei? nu-i asa ca a venit toamna?

eu, ieu si i-eu

2008-09-06T13:32:00.000-07:00

i-phone, i-river, i , eu si cu mine. nu stiu, nu cunosc si nu ma bag la caracteristicile tehnice ale i-urilor astora dar , mie mi se par, cel putin ca sunet si pornire o serie egoista. I, eu, al meu. Urcandu-ma in tramvaiul diminetilor mele si neavand unde sa-mi arunc ochiul critic mai cu atentie, am tintit tabloul de bord al vatmanului. O catedra scorojita cu acel maner dreapta stanga, linia unu, macazul 2, pe care tronau un i-pod nano (shuffle/nu am baut pana acolo) si un i-phone in toata splendoarea, proaspat afectat de amprentele conducatorului cardului de slujbasi care vrea sa ajunga pana la statia de metrou nicolae grigorescu. m-am dat doi pasi in spate si am inceput sa reflectez situatia, sa-mi spun ca am uitat sa ma frec la ochi de realitate cand am plecat de acasa. se poarta, lumea ar face orice pentru asa ceva, e chiar o minune indispensabila, sau vatmanul era un CEO sub acoperire, in cautare de insight-uri de consumator. ceva in imaginea povestioarei o ia spre giumbusluc, si nu e bine. mi-am zis ca o sa delimitez bine vorbele de virgula. dar, ca de obicei, potriveala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. cu atat mai mult cu cea din tramvai.

toc toc

2008-09-04T00:06:00.000-07:00

toarna asfalt. primaria s-a gandit ca banii nostrii e mai bine sa-i cimentam. facem niste parcari frumoase , in care indesam cate un audi sau ce-si mai ia romanul (de sarac lipit ce e). bloc de beton,strada asfaltata cu gropi pe margine, borduri sa ti le pui si in frunte si parcaje betonate. asa arata sectorul 3. fiecare pom are cate un cofraj, de parca nu si-ar putea tine singur radacinile in ordine iar peticul de pamant e din ce in ce mai scump la vedere. sunetul acestei povesti "fericite" este dispozitivul mecanic care doboara timida plantatie din spatele blocului. stau cu spatele la masacru si ma gandesc ca sunt o criminala. razboiul asta pentru ordine, rigoare si parcele gri este subventionat chiar de noi, cei care ne uitam atat de ingroziti prin obiectivul de la aparatul de fotografiat. ce poate fi nostim in toata tarasenia asta? ca iti vei auzi mersul la fiecare pas, intr-un ritm care te va urmari, amintindu-ti de pomii care nu au mai apucat toamna aceasta.

oricand

2008-09-03T23:39:00.000-07:00

o campanie emotionanta, care te implica, la care vibrezi. greseala? face toate aceastea pana la lacrimi. violent, fara trucuri si pe un fond muzical clasic Metallica. mesajul e de la sine inteles :"nothing else matters" decat viata. cum spune asta? stau in cumpana daca sa postez sau nu linkul. mie mi-a struicat buna dispozitie de dimineata si cred ca toata ziua o sa am flashbackuri in trafic. stiam ca viata e doar un fir care se poate rupe ca panza de paianjen in care se leagana un elefant pana numeri la 10, dar...nu am vazut niciodata mai multe fire rupte decat aici.http://www.piticu.ro/2008/09/01/asa-se-face-o-campanie/index.html?cp=all totusi, ma gandesc ca o astfel de campanie ar salva vieti, prin simplul fapt ca arata cum e sa pierzi una. ca un vaccin. intai iti baga virusul in vene, ca apoi sa te fereasca de acelashi...virus.

rabdarea,mama si familia ei

2008-09-02T09:21:00.000-07:00

printre atatea virtuti ale lumii moderne...e si amuzant...te impiedici de una. rabdarea. e de-a dreptul nostim. cum sa nu poti sa o cultivi cand...nu necesita nimic? ei , bine... chiar mai greu decat atat nici ca se putea. mi se pare o monstruozitate sa astepti ca lucrurile sa se produca in ritmul lor, al universului, al naturii si al tuturor fortelor vazute si nevazute, si nu al tau. daca stim ce vrem ,prezentul e momentul. tie nu iti spui niciodata "o sa". tocmai de aceea se si intampla "nerabdarea". pentru ca nimeni nu vrea "asteptarea" si , culmea, asta e tot ceea ce ofera celorlalti. ca un fel de pisica moarta care o aruncam in curtea vecinului. poftim, si te trezesti cu ea in curte. ce sa faci? te minunezi, te gandesti care "admirator" ti-a mai aruncat-o si pe-asta...si o arunci si tu mai departe. doar nu stai cu ea in brate si astepti sa inceapa sa toarca din nou. asa ca rabdare. sa primesti si sa oferi. ce sa mai? un cadou si jumatate. cand e ziua ta?

calatorie fara bilet

2008-09-01T13:25:00.000-07:00

parte dintre atributiile unui cetatean onorabil este de a merge cu bilet. astfel, da dovada de minima sinceritate fata de valoarea umana numita, in limbaj uzual ...bun simt. asta in lumea reala. totusi, daca ai intrat pe taramuri pustii si elizee, lucrurile se schimba. in autobuz nu se inghesuie nimeni. nici chiar pensionarii, nici chiar sacosele umflate de targoveli. tot ce tine de rutina ramane in asteptarea altui autobuz. asta se intampla atunci cand in statie opreste un autobuz utopic. high life bus este o linie de transport iesit din comun. din pacate, nu numai fata il da de gol dar si amabilitatea celor care il pun in miscare. o manusa alba ti se intinde pentru a urca derizoriile 3 trepte. un brat intins iti sugereaza un loc pe o canapea de catifea. acelasi posesor al manusii iti aranjeaza o perna pentru cap. pe nesimtite o iei la drum. cine mai crede din acest punct ca te afli intr-un 104? acela e un mincinos. cateva clape de pian in surdina, cateva versuri de nichita, un ceai/cafea, un servet umed cu care sa iti racoresti starea de spirit (eu i-as spune emotie). un personaj: madame blanche, exponent al unei aristocratii apuse, nostalgica dupa pierre-ul vietii sale. si o cupa de sampanie. si am ajuns la capat unde realitatea, ca intotdeauna omoara tot. odata intepat balonul de sapun, madame blanche isi termina rolul in care arunca cu roshii. devine o babuta ramolita. pierre devine un porc, la parastasul caruia madame s-a imbatat critza...iar eu cobor din autobuz si astept un altul in care nu te mai invita nimeni. in care platesti sa te inghesui, si in care nimeni nu te mai trateaza ca pe o doamna, ci ca pe un sac de cartofi. la toate acestea, am abonament. lunar, cu reducere de student.

c'est ne pas un blog

2008-09-01T12:57:00.000-07:00

mi-am promis demult asta. am promis si altora. si promis a ramas pana acum. n-am calculat nimic. a venit natural. odata cu toamna, odata cu un intai. nu cred ca are un motiv pentru care sa existe, dar totusi imi face in ciuda si traieste cu fiecare rand. am decis sa il las in voia lui. in fond, va face multi oameni fericiti. abia astept sa vad cum sta in cap. asa a promis. banuiesc ca o sa isi puna din cand in cand si nasul acela stupid. i-am interzis sa fluiere. atata tot. suna a paguba si ,mai grav, deranjeaza vecinii. are un nume destul de lung ca sa nu il retina decat el. mai bine. astept sa-l vad cum creste si cum ii se lungeste fata de ironie si sarcasm. sper totusi sa nu exagereze. o sa-l invat sa amuze. sper ca pana la urma o sa il acrediteze dept blog. daca nu, am promis...si asta. il trimit la fel de natural cum a venit. la prima toamna. la primul intai.